Depresiunea Colinara a Transilvaniei

GEOGRAFIA REGIONALĂ A ROMÂNIEI
DEPRESIUNEA COLINARĂ A TRANSILVANIEI
Se întinde pe o suprafaţă de aproape 26.000km² . Reprezintă o unitate geologico-structurală la interiorul Carpaţilor, din punct de vedere morfologic prezentându-se ca unitate de podiş dar marginal şi de dealuri şi depresiuni submontane.
Devine depresiune spre sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului şi se prelungeşte până în Pliocen şi începutul Cuaternarului. S-a format prin scufundarea unui teritoriu întins la interiorul Carpaţilor după un sistem de falii profunde, fiind ocupată de ape şi funcţionând ca un bazin de acumulare până în Pliocen şi începutul Cuternarului, rezultân că această unitate aparţine Neozoicului.
Se pun în evidenţă 2 etape structurale:
• Prelaramic – care sorespunde fundamentului;
• Postlaramic – care formează umplutura sedimentară a depresiunii.
Fundamentul este constituit din şisturi cristaline şi formaţiuni sedimentare de vârstă aparţinând perioadelor de până la Cretacicul Superior.
Şisturile cristaline din fundament sunt de mare complexitate, intersectate în depresiuni prin foraje la adâncimi diferite respectiv între 1000-2900m în zonele marginale şi până la 3200m în centrul depresiunii, în zona Pogăceaua şi Stupini la nord de Mureş. Şisturile cristaline sunt epimetamorfice sau epizonale mai ales în est, în principal cloritosericitoase sau mezometamorfice în vest unde sunt micaişisturi, mica albă, biotita, mica neagră, şisturi cuarţitice şi calcare cristaline.
Formaţiuni asemănătoare fundamentului sunt prezente la suprafaţă în NV depresiunii în „jugul intracarpatic”, respectiv în Meseş, dl. Dumbrava, Dealul Mare-Prisnel şi masivul Preluca pentru că aici formaţiunile au rămas la suprafaţă.
Masivul Preluca – este situat la vest de oraşul Tg. Lăpuş, întins pe câţiva zeci de km, format din paragnaise în centrul masivului, calcare cristaline în zona Răzoare cu carbonaţi de mangam care se şi exploatează la Răzoare.
În NV este prezent masivul Dumbrava o continuare a primului ambele având la N linii de falie, dând acestora aspect de horst. La vest de Preluca este masivul Ţicău străbătut de Someş iar între Someş şi Crişul Repede sunt Munţii Meseş.
Aceste înălţimi formate din şisturi cristaline formează „jugul intracarpatic” sau „Poarta Someşeană”.
Peste fundamentul depresiunii este dispus învelişul sedimentar prelaramic care se păstreazp numai sub forma unor petice restrânse aparţinând permian, triasic şi cretacic inferior întâlnite în foraje pe valea Gurghiului, în estul M. Meseş, în cotul Oltului, în zona Agnita.
Formaţiunile postlaramice încep cu Paleogenul, fiind o consecinţă a diastrofismului laramic, a fazei de cutare din Carpaţi. Începând cu laramicul are loc o coborâre generală a întregului teritoriu de la interioriul Carpaţilor coborârea având loc însă diferit de la o regiune la alta dovedită de faptul că depozitele paleogene nu sunt prezente pe întreaga arie a depresiunii, teritorii destul de întinse fiind mult timp în stare emersă.
Formaţiunile paleogene prezintă o dezvoltare clasică în NV depresiunii cu depozite eocene şi oligocene, cu numeroase orizonturi evident în cadrul acestora calcarele eocene, exploatate în multe locuri cu materiale de construcţii, marne, argile şi diferite alte formaţiuni aparţinând eocenului şi oligocenului.
Sedimentarea în depresiune se continuă în tot timpul Neogenului. Spre sfârşitul Miocenului, respectiv în Badenian are loc o puternică transgresiune, când apele mării cuprind întreg teritoriu al Transilvaniei, situaţia fiind o consecinţă a mişcărilor stirice care încep în helveţian şi sunt continuate cu intensitate în badenian. În Badenian, când are loc o activitate vulcanică foarte întinsă începe procesul de depunere a piroclastitelor, a cenuşii vulcanice de la erupţii formând primul orizont de tufuri (tuful de Dej – tuf dacitic) cu grosimi de zeci de metrii, foarte bine evidenţiate în partea estică a Dealurilor Clujului şi Dejului, respectiv pe stânga Someşului Mic.
Peste complexul tufului de Dej apare orizontul formaţiunilor sării, constituite din argile şi marne şi depozitele de sare. Aceasta rezultă în condiţii de acţiune regresivă, prezente pe toate laturile depresiunii evidenţiindu-se anticlinalele diapire Sovata-Praid, Ocna Sibiu, Ocna Mureş, Ocna Dej.
După Badenian apar alte orizonturi de tufuri vulcanice în raport cu perioadele de erupţii din vulcanismul Carpaţilor Orientali: tuful de Borşa, tuful de Hădăreni (pe stânga Arieşului), tuful de Ghiriş, Bazna etc.
În centrul depresiunii sunt formaţiunile mio-pliocene, dominate de structurile diapire şi în domuri, fiind determinate de prezenţa şi comportarea depozitelor de sare care formează o pătură groasă şi continuă în tot centrul depresiunii, înregistrând grosimea cea mai mare între Mureş şi Târnava Mare.
Datorită presiunii litostatice, sarea a migrat spre zonele marginale unde grosimea depozitelor era mai redusă astfel încât în aceste locuri sarea a ridicat depozite uneori până spre suprafaţă formând spre margini cutele diapire iar în interior sau format domurile sau chiar brahii anticlinale. Urmare a acestui fenomen laturile vestice şi estice se caracterizează prin prezenţa cutelor diapire începând de la Dej-Sic-Cojocna-Turda până la Ocna Mureş pe latura vestică urmate de cele de Aiud-Ocnişoara şi Pinca-Ocna Sibiului. În est sunt prezente pe aliniamentul Şieu-Sovata-Praid-Odorhei până spre Rupea. Laturile nordice şi sudice sunt lipsite de cute diapire.
La interiorul cutelor dipaire sunt prezente domurile grupate astfel:
 Grupa de Nord – situate la nord de Mureş fără depozite pliocene, parţial erodate, remarcându-se domurile Puini, Sărmăşel, Zau de Câmpie, Şincai, Sânger. Domul Sărmăşel a fost descoperit cu gaz metan în anul 1909. Exploatarea gazului de la Sărmăşel a început în 1914 când s-au instalat conducte spre Turda şi Ocna Mureş. Este constituit din marne şi nisipuri sarmaţiene cu intercalaţii de tufuri. Aici lipsesc formaţiunile pliocene.
 Grupa centrală – cuprinde domurile de la Deleni, Bazna, Cetatea de Baltă.
 Grupa estică – cuprinde domurile de la Cornea, Dumbrăvioara, Miercurea Nirajului, Teleac.
 Grupa sud-estică – cuprinde domurile de la Dealu Frumos, Daia, Şoimuşu Mic, Chendrea Mare, Cristuru Secuiesc, Buneşti situate în zona Sighişoara-Cristuru Secuiesc. Mai spre sud este domul de la Rodbav.
 Domurile de la sud de Mureş – formează grupa domurilor de joasă altitudine remarcându-se domurile de la Bogata de Mureş, Sânmiclăuş, Tomui, Copşa Mică, Nadeş, Filitelnic, Sângeorzu de Pădure etc, puţin ridicate, acoperite cu o pătură groasă pliocenă (190-820m). Formaţiunile de gaze sunt de vârstă sarmaţiană, bugloviană şi basarabeană.
În concluzie, depresiunea Transilvaniei are la suprafaţă formaţiuni sedimenatre care merg în succesiune de la NV spre SE în ordinea următoare: formaţiuni eocene şi oligocene în NV în vecinătatea jugului intracarpatic, urmate apoi de formaţiuni miocene, în partea centrală şi pliocene în partea sudică a depresiunii. Obişnuit în estul Pod. Someşan sunt formaţiuni ale Miocenului Inferior şi Mediu, în Câmpia Transilvaniei depozite sarmaţiene iar în Pod. Târnavelor formaţiuni sau depozite pliocene.
Cele eocene şi oligocene sunt constituite din marne, argile de diferite categorii la care se adaugă calcarele eocene. Sunt prezente apoi în depresiune pietrişuri, nisipuri, în unele locuri cimentate (gresii şi conglomerate) apoi în cea mai mare parte formaţiuni de marne şi argile.
Depresiunea Transilvaniei a fost studiată detaliat atât din punct de vedere geologic cât şi geografic astfel încât în prezent s-a ajuns la concluzia unei ralţii strânse între această întinsă arie depresionară şi zona carpatică înconjurătoare unitatea preluând de la spaţiul montan marginal o serie de elemente:
• masele de aer foehnice, calde care coboară de pe versantul nordic al Făgăraşului spre Ţara Oltului cunoscut ca „vântul mare” sau foehnul românesc care acţionează primăvara, apoi, din estul Apusenilor, culoarul Gilău-Cluj Napoca-Turda-Aiud-Alba Iulia, înlesnind practicarea viticulturii până la baza muntelui;
• masele de aer mai reci ce coboară de pe versanţii nord-vestici, estici şi sud-estici, sunt puse în evidenţă prin temperaturi mai scăzute pe rama estică a depresiunii (Reghin, Bistriţa, Odorhei) în unele situaţii resimţindu-se o influenţă a crivăţului ce pătrunde prin culoarul dintre grupa nordică şi centrală a Orientalilor.
• Carpaţii constituie o importantă zonă din care depresiunea primeşte cantităţi apreciabile de apă astfel încât râurile mai mari la ieşirea din depresiune au debite mai ridicate (Someş 80mc/s, Mureş 100mc/s, Olt 87 mc/s) râurile aducând şi cantităţi importante de aluviuni.
• Situată la interiorul Carpaţilor depresiunea prezintă o nebulozitate mai ridicată în comparaţie cu teritoriile extracarpatice, apariţia mai timpurie a iernii şi cu prelungirea acesteia în perioada de primăvară.
Depresiunea Transilvaniei cu o personalitate distinctă în partea centrală a ţării, perfect în spaţiul carpatic peste care se realizează legături dintre cele mai lesnicioase cu teritoriu extracarpatic atât prin pasuri de înălţime cât şi prin pasuri de vale, constituind largi ferestre pentru o vie circulaţie în ambele sensuri. Economia interioriului Carpaţilor este una de complementaritate. În ansamblu, relieful se prezintă ca un platou evident fragmentate de văile ce o străbat în general de la est spre vest determinând în mod logic creşterea în altitudine în sens invers, relieful arătând o evoluţie destul de recentă.
Cercetările de detaliu au pus în evidenţă concluzia că nici chiar Holocenul nu se caracterizează prin stabilitate, dovada fiind procesul de colmatare şi înmlăştinirea luncilor, alunecări de teren etc. Se pune în evidenţă înaintarea afluenţilor Mureşului spre bazinul Someşului, până dincolo de linia marilor înălţimi, respectiv cumpăna hidrografică dintre cele 2 bazine o depăşeşte evident înspre nord pe cea orografică.
Carcateristica este deasemenea asimetria văilor, obişnuit versantele nordice ale văilor fiind abrupte în cazul Oltului versantul de la Pod. Târnavelor, la Mureş pe dreapta Mureşului.

Subcarpaţii Transilvaniei – definiţi ca atare de către Mihai David şi Vintilă Mihăilescu iar în 1972 de către Ion Mac.
Unităţile prezintă un raport strâns între morfologie şi structură care se desprinde din prezenţa unor înălţimi a anticlinalelor diapire şi chiar a unor sinclinale suspendate.
La aceste caracteristici se evidenţiază şi aspectele biopedoclimatice respectiv temperaturi mai coborâte în jur de 7...8°C medie anuală, precipitaţii mai bogate în jur de 700mm/an şi peste, păduri de amestec de gorun şi fag şi chiar doar de fag în zonele mai înalte.
Sunt separate dealurile Bistriţei şi Reghinului cuprinse între Someşul Mare şi Niraj şi dealurile dintre Niraj şi Olt.
Dealurile Bistriţei şi Reghinului – cu cele 2 compartimente:
Dealurile Bistriţei – sunt cuprinse între Someşul Mare şi Mureş având în est vulcanismul Munţilor Călimani iar în vest Culmea Şieului (746m). Între aceste unităţi fiind cuprinse depresiunea Dumitra drenată în nord de Valea Sărată, cu aspect deluros cu mai multe culmi interioare.
Depresiunea Bistriţa-Livezile, cu aspect longitudinal de la est spre vest, depresiunea Budac, cu extinderea cea mai largă situată pe valea Şieu unde are aspect de şes aluvionar.
Înspre Călimani este prezentă o prispă piemontană respectiv Piemontul Călimanilor constituit din aglomerate vulcanice cu structură monoclinală, accentuat fragmentat de reţeaua de ape care coboară din munte înspre depresiuni. Este suspendat la cca. 200m deasupra depresiunilor Bistriţei şi Budacului, dispus pe 3 nivele: superior, mijlociu şi inferior.
Are în bază o suprafaţă de eroziune dezvoltată cu formaţiuni pliocene şi sarmatice peste care sunt dispuse formaţiuni piemontane alcătuite în ordine din pietrişuri andezitice, nisipuri, argile.
Forma actuală a piemontului se prezintă printr-o serie de culmi mai înguste spre munte şi mai largi spre vest, în cadrul culmilor fiind modelate 8 terase situate de-a lungul văilor Bistriţei, Budăşelului şi Budacului.
La poala piemontului este prezentă depresiunea Bistriţei care merge spre sud până la depresiunea Vălenii de Mureş (Deda-Porceşti) pe Mureş. Deasupra acestei depresiuni (Bistriţa) se ridică o serie de martori a unui vechi nivel, în primul rând, dealul Cetăţii (682m) la nord de Bistriţa iar la limita dealurilor Bistriţei cu Câmpia Transilvaniei este prezentă Culmea Şieului încadrată unui anticlinal badenian străpuns de sâmburi de sare încadrându-se brâului de cute diapire.
Dealurile Bistriţei prezintă complexitate nu numai în privinţa structurii şi a reliefului ci şi prin celelalte componente ale peisajului geografic respectiv climat tipc de coline mai moderat cu excepţia depresiunilor unde apar inversiuni de temperatură, minima absolută la Bistriţa, - 30,8°C, precipitaţii 700-800mm/an, păduri de gorun şi fag în Culmea Şieului şi Piemontul Călimanilor iar pe pantele cu expunere sudică s-a dezvoltat viticultura în primul rând în vecinătatea Bistriţei.
Se remarcă oraşul BISTRIŢA cu aproape 90.000 loc. Favorizat în dezvoltare datorită poziţiei sale pe drumul de legătură dintre Transilvania şi Moldova, cu populaţie germană (saşii) aşezată în secolul XII – XIII pentru apărarea pasurilor. În prezent cu industria construcţiilor de maşini, acumulatori, mecanică fină, industria de prelucrare a lemnului, ind. textilă (Netex) şi ind. alimentară;
La ieşirea Mureşului din defileu, de-a lungul Mureşului s-a dezvoltat un sector de dealuri şi depresiuni, respectiv dealurile Reghinului în cadrul cărora este prezentă pe Mureş, depresiunea Vălenii de Mureş, limitată la vest de Culmea Şieu-Sînioara şi dealul Osoiu după care mai în aval urmează depresiunea Reghin de tip intracolinar care este limitată la vest de dealul Teleac.
Depresiunea Vălenii de Mureş este de natură tectonică cu formaţiuni piemontane de tip andezitic, este legată printr-o înşeuare cu depresiunea Gurghiului şi având în vest Culmea Teleacului (anticlinală) iar la est masivul vulcanic al Gurghiului, de-a lungul văii Gurghiului.
În acest sector este prezent oraşul REGHIN cu cca. 30.000 loc. cu industria de prelucrare a lemnului (produse muzicale, sportive), construcţii de maşini şi industrie alimentară (bere).

Dealurile şi depresiunile dintre Niraj şi Olt
Se prezintă aproximativ sub aceiaşi formă ca şi unitatea anterioară. În cuprinsul acestui sector apare depresiunea Sovata – Praid rezultată prin îndepărtarea cuverturii piemontane de aglomerate vulcanice, pe axul unui anticlinal, dominată la vest de către un sinclinal suspendat marcat prin înălţimi de munte: Becheci (1079m), Şiclod (1025m) şi Firtuşu, având la suprafaţă resturi ale cuverturii vulcanice (piroclastite).
În vestul culmilor menţionate s-a format o largă depresiune, Dămieni – Atid reprezentată printr-un şir de depresiuni mai mici: Eremitu pe Niraj, Ghindari pe Târnava Mică şi depr. Atid acestea rezultând prin eroziune diferenţială. Acest aliniament aparţine cuvetei transilvane cutată în domuri şi cu zăcăminte importante de gaz metan la Teleac, Miercurea Nirajului, Şoimuş etc.
Alternanţa depresiunilor cu dealurile înalte determină un climat răcoros cu mai puţin de 18°C în Iulie, cu soluri podzolice, cu păduri de fag şi amestec de fag şi gorun.
Staţiunea SOVATA, balneoclimaterică, cu lacul Ursu, natural, format prin dizolvarea masivului de sare.
Pe cursul superior al Târnavei Mari la poala munţilor Harghita s-a dezvoltat depresiunea Odorhei având la nord şi est înălţimi de 800-900m ale podişului vulcanic de la marginea munţilor Harghita constituiţi din piroclastite şi din curgeri de lavă dinspre munte.
În vestul depresiunii Odorhei este închisă de înălţimi care se ridică cu 200-400m, între acestea fiind Culmea Rez (932m) şi Homat (889m) formate din conglomerate miocene cutate în sistem anticlinal acestea având la bază argile badeniene cu manifestări saline vizibile la Porumbenii Mari.
Înălţimile şi depresiunile se aseamănă prin altitudine, relief şi structură cu Subcarpaţii Munteniei, depresiunea Odorhei cu altitudini de 470 – 580m se prezintă ca o unitate bine dezvoltată, largă, de 10-15km cu relief colinar sculptat într-un facies argilos miocen, insular în cadrul depresiunii sunt prezente unele măguri ce depăşesc 700m, ele înscriindu-se în unele linii de anticlinale. Depresiunea este de natură tectonică sub forma unui uluc compartimentat, cutarea formaţiunilor având loc în Sarmaţianul Superior şi apoi în Post Pliocen.
În aval pe Târnava Mare apare o zonă de îngustare după care se lărgeşte din nou şi formează o depresiune intracolinară respectiv Cristuru Secuiesc cele 2 depresiuni fiind separate (zona de îngustare) şi o unitate mai înaltă, Măgura Medişorului.
Relieful subcarpatic din zona Odorhei se lasă spre Pod. Târnavelor printr-un larg piemont aplecat uşor de la est spre vest numit de către Vintilă Mihăilescu, Piemontul Odorheiului.
În depresiune este prezent oraşul ODORHEI cu aproximativ 40.000 loc., important nod rutier cu drumuri ce pleacă spre Sovata, Gheorgheni, Mirecurea Ciuc, Rupea, Sighişoara fiind legat în acelaşi timp prin cale ferată. Are dezvoltată industria construcţiilor de maşini, importantă turnătorie (fontă şi oţel), industria de mobilă, textilă, confecţii iar la CRISTURU SECUIESC (10.000 loc) s-a realizat o fabrică de oţeluri speciale, industrie mică şi mijlocie.
Şirul unităţilor din estul Transilvaniei se încheie cu depresiunea Homorod-Rupea, dezvoltată de-a lungul celor 2 Homoroade şi a văii Mari (Valea Marea) care se adună la Homorod înainte de vărsare în Olt, pe la Ungra depresiunea legându-se cu depresiunea Făgăraş, prin culoarul Comana.
Înspre nord şi nord-est este străjuită de ultimele terminaţii ale M. Harghita, spre est de Perşanii Nordici. S-a format prin adâncirea văilor menţionate de-a lungul unor anticlinale în timp ce înălţimile corespund unor flancuri de anticlinal sau chiar unor sinclinale suspendate, apele îndepărtând învelişul de aglomerate vulcanice şi adâncindu-se în sedimentarul neogen respectiv conglomerate şi nisipuri sarmaţiene.
Depresiunea este închisă la vest de o unitate mai înaltă reprezentată prin dealurile Bădenilor şi dealurile Roadeşului. Este o unitate morfologică clară constituind o importantă zonă de dezvoltare a reţelei feroviare respectiv în principal magistrala 3 pe la Rupea şi îşi continuă drumul înspre Târnava Mare prin tunelul de la Beia. Deasemenea este străbătută de drumul european E60 care vine de la Braşov trece pe la Măieruş prin pasul Bogata, pe la mijlocul Perşanilor, la Hoghiz, Rupea, Sighişoara.
Pe Homorodul Mic este situată exploatarea minieră de la Lueta (minereu de fier), fiind prelucrat la Vlăhiţa unde se obţine fontă cenuşie.

Depresiunile sudice ale Transilvaniei
Sunt reprezentate de unităţile de pe Olt, Cibin, valea Apoldului sau Secaşul de Sebeş. Dominate puternic de unitatea montană a Făgăraşului şi a Cândrelului în nord ajungând la Pod. Târnavelor. În cadrul acestora se înscrie depresiunea Făgăraş (Ţara Oltului), depresiunea Sibiu şi Sălişte şi Culoarul Apoldului.
Depresiunile au mai întâi caracter de contact morfologic fiind situate la marginea zonei montane. Au contact litologic, respectiv cristalinul din munte şi sedimentarul din unităţile respective, prezintă caracter tectonic, o cuvetă sinclinală mascată de depozite pliocene şi de formaţiuni piemontane cuaternare.
Sub aspect tectonic situaţia este mult mai clară în sectorul de la vest de Olt unde cutele diapire sunt relativ paralele cu muntele reprezentate prin anticlinale cu pronunţat caracter diapir şi sâmburi de sare (Ocna Sibiului) ele închizând spaţiul depresionar în sud, în timp ce la est de Olt unele anticlinale sunt perpendiculare pe depresiunea Făgăraş fapt care estompează caracteristicile limitei tectonice spre podiş chiar acolo unde limita este foarte clară şi unitară.
Depresiunea Făgăraş – cunoscută şi sub numele de Ţara Oltului, cea mai extinsă unitate din depresiunea Transilvaniei, limitată în nord de abruptul Pod. Hârtibaciului, podişul ridicându-se cu cca. 200m deasupra luncii Oltului. Oltul a fost împins mereu spre nord de numărul mare de afluenţi ce coboară din Făgăraş care aduc cantităţi apreciabile de material detritic.
În est depresiunea are M. Perşani, comunicarea cu depresiunea Braşov realizându-se lesnicios prin înşeuarea de la Vlădeni (620m), atât cale ferată cât şi drum rutier, cu depresiunea Homoroadelor pe la Comana, în sud Munţii Făgăraş care o domină cu cca. 2000m înregistrând un contact peisagistic bine evidenţiat îndeosebi mai ales primăvara când se înregsitrează diferenţieri sensibile între depresiune şi munte, în depresiune ogoarele devenind verzi în mai în timp ce pe versantul nordic al Făgăraşului încă e zăpadă.
Înspre vest depresiunea este închisă de o prelungire a Pod. Târnavelor, terminat prin dealul Chicera (612m). Oltul în acest sector se îngustează mult între localităţile Racoviţa şi Turnu Roşu.
Depresiunea este o arie anticlinală mai veche la poalele Făgăraşului situaţie care apare şi la vest de Olt, cu diferenţierile menţionate (abruptul spre nord).
În cazul depresiunii Făgăraş, unul dintre anticlinalele diapire, cel de la Sărata în apropiere de Porumbacu de Jos trece peste Olt având chiar manifestări saline.
Depresiunea este un rezultat al mişcărilor prepliocene, în cadul acesteia fiind prezent un întins piemont ce coboară până la lunca Oltului, el cuprinzând o treaptă colinară la contactul cu muntele în sud şi est, care corespunde unui vechi piemont format din conglomerate badenian superior-buglovian cu altitudini de 600-900m, a doua treaptă cu altitudini de 400-450m corespunzând unei câmpii piemontane constituite din depozite continentale, luturi, argile şi pietrişuri în care Oltul a sculptat o serie de terase largi.
Lunca Oltului – joasă, în multe locuri cu caracter mlăştinos, urmare a acestei caracteristici s-au format chiar turbării de tip eutrof, cum sunt cele de la Mândra.
În cuprinsul depresiunii apar formaţiuni mai vechi, miocene, sunt acoperite aproape peste tot de formaţiuni piemontane ale Pliocenului Superior şi Cuaternarului excepţie apărând în Măgura Voinii unde apar insular la suprafaţă formaţiuni miocene la SE de Făgăraş.
În ceea ce priveşte lunca, altitudini de 454m în apropiere de Homorod şi 385m lângă Racoviţa, are marginal în sud numeroase agestre rezultate prin depunerea materialului adus de văi şi depus la intrarea în luncă.
Din punct de vedere climatic şi hidrografic depresiunea este marcată de prezenţa Munţilor Făgăraş în sud cu medie anuală de 8°C în depresiune, în ianuarie -4°C, cu frecvenţa inversiunilor de temperatură, iar primăvara cu mase de aer cu caracter de foehn (vântul mare).
Este intens utilizată agricol, cultura cartofului, inul pentru fuior, cultura de ceapă roşie, plante furajere şi cereale pentru boabe mai puţin.
Este destul de evident industrializată, pe baza gazului metan în primul rând, industria chimică cu produse destul de variate (Făgăraş şi Victoria), substanţele explozibile la Victoria şi Făgăraş, utilaj chimic la Făgăraş, fabrică de sticlă la Avrig, autoremorci la Mârşa, iar Oltul a început să fie valorificat hidroenergetic cu hidrocentrale la Voila, Viştea, Scoreiu, Avrig fiecare cu 14,2MW putere instalată.
Populaţia depresiunii este densă, în jur de 100 loc/km2 cu aşezări situate la limita dintre luncă şi terase, dispuse liniar aproape neîntrerupt iar unele urcă şi în câmpia piemontană şi chiar în piemontul înalt.
Este o zonă de veche locuire, până în sec. XVI fiind sub conducerea domnitorilor Ţării Româneşti, depresiunea fiind caracterizata prin practicarea transhumanţei înspre sud şi sud-estul ţării.
Oraşul FĂGĂRAŞ cu cca 40.000 loc. şi VICTORIA cca. 10.000 loc. , DN1 şi magistrala feroviară 2 străbat depresiunea, înspre sud Transfăgărăşanul de la Arpaşu de Jos şi un drum către Agnita şi Mediaş.
Depresiunile Sălişte şi Sibiu
Sunt două unităţi unitare chiar dacă sunt separate de pintenul deluros al Măgurii Beleunţa (630m), drenate de Râul Negru şi Cibin. Au în sud masivul Cândrel. Unitatea celor două depresiuni este marcată şi de prezenţa aceloraşi formaţiuni geologice, orografice şi funcţiuni economice, pe rama sudică practicându-se oieritul.
În nord, Pod. Târnavelor care se termină cu anticlinalul diapir, evident la Ocna Sibiului. Înspre nord depresiunea Sibiu comunică larg înspre Târnava Mare prin Culoarul Vişa. Înspre est depresiunea Făgăraş este prezentă Chicera Veştemului care se prelungeşte şi peste Cibin.
În vest depresiunile sunt închise de masivul deluros al Amnaşului care înaintează spre munte, formaţiunile miocene venind direct în contact cu spaţiul montan.
Au caracter subcarpatic prin structura cutată în sinclinal fiind de natură tectonică. Cele 2 depresiuni sunt despărţite de masivul Beleunţa – cristalin, în care Cibinul a săpat defileul de la Orlat.
Orografic, depresiunea Sibiu prezintă cele 3 trepte clasice (piemontană înaltă, câmpiilor piemontane cu terase, luncă uneori cu caracter de înmlăştinire).
Amândouă depresiuni dispun de un climat răcoros (8°C la Sibiu, 6°C la Sălişte, 17...18°C în iulie) şi precipitaţii în jur de 700mm care favorizează pădurile de gorun. În zonele Sălişte, Sibişel, Răşinari, Cisnădie este prezentă pomicultura. În sudul lor şi marginea muntelui se practică oieritul unde sunt prezente satele cunoscute din zona Mărginimii Sibiului (Jina, Poiana Sibiului, Tilişca, Sălişte, Sibişel, Orlat, Răşinari, Tălmăcel, Boiţa). Sunt aşezări mari, oamenii din această zonă practică de multă vreme păstoritul de tip transhumant.
În depresiune încă din secolul 12-13 au fost colonizaţi saşii veniţi din partea Rinului, primele grupări din Flandra, apoi Luxemburg şi bazinul Moselei iar ultimele grupuri din Saxonia. Aceştia buni meşteşugari şi comercianţi trăind alături de populaţia românească de la Cristian, Cisnădie, Cisnădioara, Tălmaciu aduşi pentru paza defileului Oltului (Turnu Roşu).
Din aceste locuri în secolele 18 şi 19 o parte din populaţie a trecut Carpaţii în sud formând aşezările de „ungureni” (ex. Măneciu Ungureni).
Depresiunile au o mare importanţă economică fiind prezente câteva centre urbane: Sibiu (170.000 loc), Cisnădie, Tălmaciu. SIBIUL, oraş vechi, vechea Cedonia Dacica, atestat documentar din 1223, prezintă o industrie complexă (construcţii de maşini – piese auto), utilaj pentru industria chimică, minieră, siderurgică, maşini unelte, industria textilă – pentru stofe din lână, confecţii, tricotaje, industria de pielărie şi încălţăminte, covoare; Sălişte – industria textilă, Poplaca – lemn, Tălmaciu – aţă, prelucrarea lânii, lemn etc.
Depresiunile constituie un nod important al căilor de comunicaţii, căile ferate şi rutiere cu direcţie est-vest se desparte spre nord prin culoarul Vişei spre Târnava Mare la Copşa Mică. În vestul masivului deluros Chicera Amnaşului este prezent Culoarul Apoldului drenat de valea Apoldului sau Secaşul de Sebeş. Aici este prezent oraşul SEBEŞ (săsesc) cu industrie de tricotaje de nivel naţional (de ciorapi – cea mai mare), marochinărie.

Culoarul Alba Iulia – Aiud - Turda
Definit spaţial ca şi Mureşul Inferior şi Arieşul Inferior. În vest Munţii Apuseni (Metaliferi şi Trascău) constituiţi din formaţiuni badeniene şi pliocene. Înspre est culoarul are flancul stâng al Arieşului şi Mureşului Inferior (Pod. Târnavelor care se ridică cu cca. 200m faţă de lunca celor 2 văi care sunt împinse înspre nord (Arieş) şi spre est Mureşul). Apar zonele de coaste spre Câmpia Transilvaniei şi aliniamentul diapir înspre Pod. Târnavelor.
Cu apnte reduse, culoarul prezintă unele zone de înmlăştinire, determinate de diferenţele mici de altitudine, înregistrând spre exterior 270m la confluenţa Arieşului cu Mureşul şi 220m la confluenţa Sebeşului cu Mureşul.
În culoar apar unele zone de confluenţă (cea de la Teiuş, unde ajung în Mureş – Stremţul şi Târnava, cea de la Alba Iulia unde se varsă Ampoiul şi Sebeşul). Culoarul se prezintă prin sectoare de îngustare şi lărgire, între cele de lărgire fiind cel de la Alba Iulia, Teiuş-Aiud, de pe Mureş şi Arieşul Inferior. Separarea dintre primele două se face prin dealul Bilagului (404m) care reprezintă o prelungire din munte înspre culoar constituit din formaţiuni mai dure.
Curmătura a încercat să fie explicată pe seama existenţei unor cursuri de apă mai vechi. Una dintre teorii: n-a existat sectorul acela de Mureş, după care acest Mureş a pătruns treptat şi s-a ajuns la stiuaţia actuală. Sau că a existat acest Mureş dar Ampoiul a curs prin curmătură şi valea prin eroziune regresivă a schimbat cursul.
Şirurile de dealuri dinspre Munţii Trascău se continuă spre nord, dealurile sunt mai extinse cunoscute ca Podişul Măhăceni constituit din depozite badeniene şi sarmaţiene cu terasele foarte bine dezvoltate înspre Arieş. Pod. Măhăceni face legătura cu Piatra Secuiului din Munţii Trascăului.
Climatic culoarul prezintă influenţe foehnale care determină temperaturi de peste 9°C pe Apold până în amonte de Sebeş (Miercurea Sibiului). Precipitaţii sub 600mm/an cu nebulozitate mai redusă deci cu favorabilitate pentru cultura viţei de vie. Aici este prezentă podgoria Alba Iulia cu centre la Ighiu, Şard, Cricău, Aiud-Turda. Culoarul e favorabil pentru toate culturile (porumb, grâu, orz etc.)
Situaţia de culoar a favorizat dezvoltarea industriei: industria de cărămidă refractară la Bărabanţi, porţelan la Alba Iulia, deasmenea utilaj tehnologic, încălţăminte, industria textilă, covoare, zahăr la Teiuş, utilaj penru siderurgie şi materiale de construcţii la Aiud, industria siderurgică (oţel, laminate, sârmă, cuie inclusiv cărămidă şi ţiglă) la Câmpia Turzii, dupa aia Turda (60.000 loc) specializat în industria materialelor de construcţii, ciment, var, pe baza calcarelor mezozoice de la Sănduleşti (Cheile Turzii), ipsos pe baza gipsului de la Cheia, cărămidă refractară, porţelan, izolatori ceramici, sticlărie de menaj, industria chimică, piese auto etc.
Tot culoarul prezintă însemnătate prin căile de comunicaţii, axă pentru căi de comunicaţii, magistrala feroviară 3 pe Mureş din care se desface cale ferată spre Pod. Târnavelor la Blaj, la Războieni se desparte calea ferată ce urcă pe Mureş, de la Alba Iulia urcă pe munte pe Ampoi la Zlatna, Câmpia Turzii-Turda-valea Arieşului, îngustă.

Şirul depresiunilor şi culoarelor Turda – Iara – Vlaha – Săvădisla – Căpuş – Huedin
Începe du depresiunea Petreşti situată pe valea Hăşdatelor în amonte de Cheile Turzii, se continuă cu depresiunea Iara, culoarul Vlaha-Săvădisla-Căpuş până în depresiunea Huedin. Trecerea din Căpuş n Huedin se realizează printrţo zonă cu caracter de pas înalt.
Înspre nord este prezent dealul Feleacului (831m în vf. Peana şi 825m în Măgura Sălicii) unde formaţiunile cristaline apar la zi, placate de calcare eocene, în vest de marne badeniene şi nisipuri sarmaţiene în est şi nord. În nisipurile sarmaţiene sunt prezente concreţiuni sarmatice (bolovani mari) grezoase – trovanţi.
Altitudinea determină un climat răcoros, cu 700-800mm/an, cu păduri de gorun, carpen şi fag, cu mulţi arbuşti (alun, mesteacăn). Versantul nordic împădurit cu rezultate foarte bune, dezvoltându-se pomicultura (măr, unde domină soiuri clasice, ionatanul, golden auriu, starkinson).
Spre Muntele Mare şi Gilău sunt prezente depresiunea Petreşti pe Hăşdate cu caracter de suspendare, depresiunea Iara pe valea Iarei, culoarul Vlaha-Săvădisla pe Vlaha şi se ajunge în culoarul Căpuşului apoi trecerea pe la Dumbrava-Izvorul Crişului în depresiunea Huedin (închisă în aval de erupţiile din faza laramică şi suspendată, climat răcoros chiar inversiuni de temperatură, culturi specifice), axă de circulaţie importantă, traversată de E60 şi DN1, drenată de Crişul Repede. Oraşul Huedin, oraş mic, cu industria de prelucrare a lemnului şi construcţiile de maşini.
În vestul depresiunii Transilvaniei mai apare şi depresiunea Almaş-Agrij cu deschidere nordică spre Someş, cu Pod. Someşan în est limita fiind evidentă prin cuestele prezente, cu depresiunea Huedin în sud care este suspendată (râpă festonată între ele) iar în vest Munţii Meseş. Apar 2 compartimente: depresiunea Agrij şi depresiunea Almaş cu o culme interfluvială, cu relief de coaste pe dreapta celor 2 văi, cele 2 văi sunt perpendiculare pe căderea stratelor, de tip subsecvent.
Se remarcă relieful sculptural (format în roci mai moi de tip eroziv). Procesele de eroziune numeroase au forme specifice (ravena, ogaşul, organismul torenţial).
Climat de dealuri, luncile celor 2 văi sunt largi cu frecvente revărsări de ape, înspre aval la Gâlgău Almaşului prin acţiunea factorilor externi subaerieni asupra conglomeratelor şi gresiilor micoene s-a format un relief specific cunoscut ca şi „Grădina Zmeilor”.
În depresiuni sunt prezente exploatările de cărbune brun la Zimbor şi Hida iar în cursul superior al Almaşului, vechile exploatări de la Ticu şi Tămaşa. Satele din depresiune sunt de-a lungul văilor şi afluenţilor acestora.
Înspre vărsare la Jibou este o zonă de lăsare care a şi imprimat o eroziune accelerată în depresiune care şi explică înaintarea Almaşului înspre depresiunea Huedin până la câteva sute de metrii faţă de Crişul Repede. Limita Almaşului cu depresiunea Huedin apare ca râpă festonată. Căi rutiere: drumul Cluj – Zalău – Satu Mare.
În vestu depresiunii Transilvaniei înspre munţii vulcanici este prezentă depresiunea Lăpuşului în bazinul mijlociu al Lăpuşului închisă în aval de Defileul Lăpuşului săpat în cristalinul masivului Preluca (de la Răzoare la Remecioara în valea Chioarului).
Unitate destul de largă având în sud Culmea Breaza şi în nord piemontul Şatrei respectiv Munţii Lăpuşului (vulcanici). În cadrul ei se evidenţiază o serie de culmi iar de-a lungul văilor sunt prezente luncile. În cadrul culmilor o serie de terase. Pe unele văi secundare au fost sculptate o serie de bazinete depresionare (Larga pe Suciu, Costeni pe Dobric, Cupşeni pe Libotin, Luncii pe Lăpuş).
În depresiune este prezent oraşul Târgu Lăpuş (14.000 loc.) cu industrie de mobilă, filatură de bumbac, produse lactate. Comunică spre nord cu Baia Mare pe la Copalnic Mănăştur doar drum rutier şi comunică către Someş pe la Gâlgău.
La poala sudică a Ţibleşului şi Rodnei văile ce coboară au sculptat o serie de bazinete depresionare mici înşirate la baza muntelui sub forma unor zone mai coborâte şi mai înalte (de la depresiunea Lăpuş până la Sângeorz Băi).

PODIŞUL SOMEŞAN

Cuprinde regiunea limitată de dealul Feleacului, depre. Hăşdate, Iara, Culoarul Vlaha-Săvădisla şi Căpuşului, depr. Huedin, depr. Almaş-Agrij, masivele Dealu Mare – Prisnel, depr. Lăpuş, depresiunile suspendate de la poalele Ţibleşului (toate vest şi nord), dealurile Bistriţei în est şi culoarul Someşului Mare şi Mic în sud. Este o unitate complexă care este separată în nord-vest de „jugul intracarpatic” constituit din Munţii Meseş, masivul Prisnel-Dealu Mare şi Preluca, ultimele fiind constituite din şisturi cristaline.
Dealu Mare – Prisnel situat în cotul Someşului de la Jibou, iar al doilea, Preluca, în vestul depr. Lăpuş, parţial tăiat de valea Lăpuşului cu altitudini ce ajung la 800m sau depăşesc puţin 800m. Înspre nord masivul Preluca scade foarte repede în altitudine spre depresiunea Copalnic Mănăştur.
Pod. Someşan constituit din roci eocene şi oligocene în cadrul cărora domină calcarele eocene exploatate pentru materiale de construcţii (valea Căpuşului şi Nadeşului) şi pentru produse clorosodice şi fondanţi în Pod. Boiu – Jugăstreni. La acestea se adaugă marne, argile chiar conglomerate şi gresii.
Dispune de un climat relativ moderat datorat pătrunderii aerului vestic şi nord-vestic prin „poarta someşeană” largă de 90-100km. Se înregistrează medii anuale în jur de 8°C şi 17...19°C în iulie şi chiar -3...-4°C în ianuarie. Precipitaţiile sunt de 600-700mm/an sau chiar peste în zonele mai înalte.
Reţeaua hidrografică este în strânsă relaţie cu elementele climatice, cu litologia şi fragmentarea reliefului înregistrând debite ridicate în perioada de primăvară după care râurile reduc substanţial din debite. Văile coboară din podiş înspre Someşul Mic (Nadeş, Chinteni, Borşa, Lunca, Bobâlna) ultimele în Someş după unire. Pe dreapta Someşului Mare coboară o serie de văi dinspre Munţii Rodnei şi Ţibleş (Sălăuţa, Ţibleş, Ilişua, valea Sălătrucului).
Vegetaţia forestieră foarte bine reprezentată în prezent fiind îndepărtată pentru terenurile agricole păstrându-se în zonele mai înalte cu predominanţa gorunetelor, cărpinetelor şi chiar păduri de fag.
Solurile constituite din brune-luvice în diverse grade de podzolire (argilo-iluviale) apoi degradate şi erodate.
În cadrul Pod. Someşan se disting mai multe subunităţi:
Culmea Breaza situată în sudul depresiunii Lăpuş drenată de valea Sălătrucului. În vestul Brezei se desprinde Dealul Vima cu altitudini de 800m iar în Breaza altitudini cu înălţimi de munte respectiv 974m.
Între Someş şi Culmea Preluca este situat Pod. Puicăreţ-Boiu Mare-Jugăstreni, în est dealul Vima format din calcare eocene cu exploatări de calcare la Cuciulat iar în est valea Poiana a format Cheile Babei cu drum rutier. Mai spre est, la poalele Ţibleşului şi Rodnei, valea Someşului Mare în sud se întind dealurile Ciceului şi Năsăudului formate din roci sedimentare, marne, argile, gresii, conglomerate.
În cadrul lor se evidenţiază 2 subzone: dealurile Suplaiului între valea Ilişua şi Sălăuţa şi dealurile Năsăudului de la valea Sălăuţa la Sângeorz Băi. În secolul 18 acestea se însciau în „Ţinutul Grăniceresc Năsăudean”. În cadrul lor pe o zonă mai înaltă se află Cetatea Ciceului care împreună cu 60 de sate din zona Ciceului şi cu extindere pe Someş au fost primite de Ştefan cel Mare de la Matei Corvin după bătălia de la Baia.
Toată zona este ocupată de păduri înspre munte după care în culmile ce coboară spre Someşul Mare căştigă în spaţiu terenurile agricole existând chiar suprafeţe cu pomi fructiferi.
Se remarcă oraşul NĂSĂUD, oraş grăniceresc, funcţie de învăţământ, 11,000 loc., cu industrie textilă şi prelucrarea maselor plastice, SÂNGEORZ BĂI – importantă staţiune balneoclimaterică cu ape minerale.
Altă subunitate: dealurile Simijna-Gârbou între depr. Almaş-Agrij în vest. Someş şi interfluviul dintre valea Simijnei şi valea Vadului în nord. Sunt constituite din marne şi argile miocene înspre nord având şi calcare eocene. Constituie o unitate destul de înaltă, uneori depăşesc 600m cu procese de versant, inclusiv cu alunecări vechi. În subsol apare cărbunele brun (Cristolţel).
Populate încă din vechime, aşezări rurale mici şi mijlocii atestate documentar încă din sec. 13-14. În cadrul acestei unităţi spre sfârşitul sec. 17 şi în sec. 18 multe biserici din lemn, multe păstrându-se şi azi.
Zona este destul de bine împâdurită mai ales în nord-vest.
În sudul Pod. Someşan sunt prezente dealurile Clujului şi Dejului formate din roci sedimentare (marne şi argile) la care în est, înspre Someşul Mic se adaugă o fâşie de tufuri dacitice.
Se prezintă sub forma unor culmi deluroase cu climatul specific de dealuri, 8°C medie anuală, 600-700mm/an precipitaţii.
Din această unitate coboară spre Someşul Mic o serie de văi (Nadeş, Chinteni, Vultureni, Lujerdiuş Luna, v. Bobâlnei), aceste văi taie fâşia de tufuri dacitice în care ele se îngustează lăsând în amonte mici bazinete depresionare (de obârşie).
Relieful este în relaţie cu formaţiunile geologice, cu mersul elementelor climatice şi cu evoluţia reţelei hidrografice. Se remarcă relieful structural pe stânga văii Nadeşului unde apare relieful de cuestă, apoi sunt suprafeţe structurale atât în calcare eocene cât şi în tufuri dacitice (ex. Dealul Bobâlna 695m) iar în marne, argile, nisipuri sunt alunecări de teren inclusiv alunecări vechi (pleistocene) care se păstrează acuma ca monticuli sau glimee.
La acestea se adaugă procesele de versant actuale destul de bine reprezentate daterminate de friabilitatea rocilor şi de unele zone de lăsare. În cadrul dealurilor Clujului şi Dejului se remarcă valea Nadăşului.
Importanţa economică prin gipsurile de la Leghia şi prelucrat la Aghireş în ipsos, iar la Popeşti se exploatează nisipuri caolinoase care sunt prelucrate la Aghireş. În vecinătatea Clujului la Regeşti se exploatează nisipuri de turnătorie şi calcare eocene folosite ca materiale de construcţii la Viştea. Unitate importantă pentru căile de comunicaţii cu magistrala 3 feroviară spre Oradea şi de DN Cluj – Zalău.
În drepata dealurilor Clujului şi Dejului s-a format Culoarul Someşului Mic care începe de la Gilău şi merge aproximativ 80km până la Dej.
Culoarul Someşului Mic – cu 2 zone de îngustare, prima la Calvaria-Mănăştur şi a doua în anticlinalul Sic-Săcălaia-Buneşti. Între aceste zone de îngustare culoarul se deschide până la Cluj, pe stânga prezentându-se sub formă de cueste iar pe dreapta o pantă destul de lină evidenţiindu-se acest sector prin prezenţa localităţilor Gilău şi Floreşti râul fiind amenajat hidroenergetic cu 4 hidrocentrale, Gilău I şi II, Floreşti I şi II prima şi ultima cu lacuri de acumulare, iar celelalte cu canal de fugă.
După Calvaria culoarul se lărgeşte din nou, în zona Clujului unde apare o zonă de convergenţă hidrografică în Someş ajungând văile Nadeş, Chintenilor şi Borhanciului pe stânga. În aval de Apahida abruptul se mută pe stânga Someşului Mic unde râul primeşte din Câmpia Transilvaniei, văile Gădălinului şi Fizeşului.
În cadrul culoarului se remarcă oraşul CLUJ NAPOCA cu cca. 330.000 loc., locuit probabil încă din Paleolitic, cu urme sigure din Neolitic descoperite la Gura Baciului considerându-se ca cele mai vechi de pe teritoriul României. În apropierea Feleacului au fost descoperite unelte din aramă şi fier aparţinând Halsttatului şi Latenului.
Exista deja aici o aşezare din perioada dacică clasică, sec. I î.e.n. şi sec. I e.n. peste care s-a suprapus Napoca romană devenită municipiu sub împăratul Hadrianus capitală a Daciei Porolensis. La 1213 sub numele de Castrum Clus, treptat oraşul s-a dezvoltat de-a lungul Someşului Mic l-a începutul sec. XX înglobând fostul sat Mănăştur iar după al doilea război mondial localitatea Someşeni.
Funcţia meşteşugărească şi comercială s-a adăugat funcţiei culturale populaţia sporind în mod treptat de la 20.000 loc în 1857 la cca. 330.000 în prezent.
În a doua jumătate a sec. trecut începe industria de fabrică, în primul rând pentru spirt,morărit, tutun, diferite unlete, tipografii etc după care s-au înfiinţat atelierele CFR, fabrică de bere, porţelan în prima jumătate a sec. nostru.
După 1950 oraşul s-a dezvoltat în mod deosebit prin amplificarea industriei şi realizarea unor construcţii rezidenţiale fiind vorba despre marile cartiere ale oraşului: Gheorgheni, Grigorescu, Mănăştur, Zorilor, Mărăşti care pot fi definite ca „oraşe în oraş”.
Are o funcţie complexă, evidenţiindu-se industria reprezentată prin aproape toate ramurile industriale, grupată în 3 platforme industriale: de Vest sau Baciu, specializată în industria alimentară, morărit, panificaţie, depozite de cereale, carne, lactate; centrală, în jurul staţiei CFR cu specific complex dar cu predominarea construcţiilor de maşini respectiv uzine mecanice, cu atelierele CFR, cu utilaj pentru tehnica frigului, utilaj pentru industria textilă, la acestea adăugându-se unităţi din alte ramuri şi anume prelucrarea de mase plastice şi chimice, încălţăminte, prelucrarea lemnului, tricotaje, confecţii, cartoane şi rechizite şcolare, tipografii; de Nord-Est, cu două subplatforme: Someş Nord şi Someş Sud, în prima cu unităţi de porţelan,producţia de medicamente şi cu unităţi constructoare de maşini, utilaj greu, utilaj agricol, piese şi mijloace auto, industria electrotehnică iar în Someş Sud se remarcă în primul rând unităţi pentru producţia de ceramică, ateliere de reparaţii auto şi alte unităţi.
În cuprinsul oraşului apar o serie de unităţi diseminate pentru zahăr, bere, electronică şi altele.
Oraşul este un important centru de învăţământ şi cultură cu numeroase universităţi, cu institute de cercetare, teatre, muzee, cu mari biblioteci.
Constituie de asemenea un important centru feroviar şi rutier, E60 din care se desprind o serie de alte drumuri în aval pe Someşul mic spre Dej, spre est până la reghin de la Apahida, Cluj Napoca-Zalău-Satu Mare ca nod feroviar cu vestul ţării şi cu estul în 1870.
În culoar este prezent oraşul GHERLA (23.000 loc) pe dreapta Someşului Mic aparţinând Câmpiei Transilvaniei, are în vatră urme ale unui castru roman, în Evul Mediu, centru comercial şi meşteşugăresc cu deosebire în sec. XVIII când în oraş au fost colonizaţi un mare număr de armeni, purtând numele de Armenienstad. Produce covoare, spirt, cărămidă, semifabricate din lemn, mobilă, fabrică de sticlă. Turistic dispune de ape sulfuroase, bicarbonatate slab sărate cu staţiunea Băiţa.
În aval de confluenţa celor două Someşe este prezent municipiul DEJ (42.000 loc) în vecinătatea castrului roman de la Căşei, remarcat încă din perioada dacică prin exploatarea resurselor de sare de la Ocna Dej, cu lacuri saline foarte numeroase.
În Evul Mediu, Dejul era chiar port pentru sare care era transportată cu plutele pe Someş spre Panonia. De la Dej exista şi un drum rutier pentru transportul sării „drum al sării” care mergea pe valea Bobâlnei – Jibou – Zalău – Marghita. A avut funcţia comercială şi meşteşugărească. Între cele 2 războaie pe lângă exploatarea sării a funcţionat o fabrică de ciment pe bază de tufuri dacitice transformată în fabrică de cărămizi refractare de tip magnezitic alături de care a funcţionat şi o mică rafinărie.
După 1950 au fost construite o serie de unităţi industriale în prezent oraşul dispunând de producţia de celuloză şi hârtie pe baza răşinoaselor aduse din nordul Carpaţilor, conserve din fructe şi legume, o fabrică de făină furajeră pe bază de subproduse din carne.

CÂMPIA TRANSILVANIEI

Al doilea mare compartiment din cadrul depresiunii, având Arieşul, valea Racilor şi Someşul Mic în vest, Someşul Mare în nord, dealurile Bistriţei şi Reghinului în est şi Mureşul în sud.
Termenul de câmpie este justificat de extensiunea mare a terenurilor cultivate cu cereale şi plante tehnice ea prezentându-se sub această formă şi datorită reliefului destul de plat, privită din zone mai înalte apare sub forma unui câmp destul de întins. Altitudinile merg de la 250 spre 560m numai în puţine locuri depăşind 600m, altitudinea maximă înregistrându-se în Dealul Dâmbu sau Dumbra-Livezi la 638m situat în NV câmpiei care este de altfel unitatea cea mai înaltă.
Câmpia corespunde cu aria maximă de scufundare a fundamentului, a cristalinului de tip carpatic îndeosebi la est de valea Luduşului unde s-a depus un pachet foarte gros de peste 5000m de formaţiuni paleogene şi îndeosebi miocene.
Partea centrală a câmpiei prezintă zona de domuri la Puini, Sărmăşel, Zau de Câmpie, Şincai, Sânger, Vaideiu-Ogra etc iar marginal apar cutele diapire sau anticlinalele diapire reprezentând horsturi înguste subîmpinse datorită presiunii din zona centrală.
Sarea este aşezată peste tufurile de Dej, formate în Badenian, este cunoscut la zi începând de la Dej-Unguraş-Sărăţel-Brâncoveneşti-Ideciu, în estul Pod. Târnavelor aliniamentul Sovata-Praid-Mărtiniş-Mercheasa în sud la Ocna Sibiului, în vest la Ocnişoara-Ocna Mureş, Turda-Cojocna-Sic.
În interiorul depresiunii sarea a fostidentificată în foraje peste tot, cu grosimi variabile, în anticlinale diapire având grosimi de chiar 1800m. Peste sare în câmpie, Badenianul este reprezentat printr-un orizont predominant marnos după care urmează depozite sarmaţiene-nisipoase în care sunt cantonate resurse de gaz metan, alături de nisipuri, sarmaţianul este reprezentat de depozite de marne, argile şi conglomerate fine.
La suprafaţa câmpiei argilele ca formaţiuni dominante şi marnele alături de precipitaţiile în jur de 600-700mm/an în nord şi sub 600mm/an în sud-vest au influenţat formarea unor artere hidrografice amplu ramificate astfel încât interfluviile principale şi secundare sunt orientate în toate direcţiile.
În condiţiile de prezenţă a marnelor şi argilelor în Pleistocen au avut loc intense alunecări de teren, în valuri succesive care în prezent datorită modelării ulterioare apar sub forma unor gruiuri sau copârşaie cunoscute şi sub numele de gruieţe sau glimee. Între cornişa de desprindere şi valul de alunecare s-au format lacuri în prezent în diferite satdii de evoluţie unele cu caracter de înmlăştinire.
Climatic Câmpia Transilvaniei se diferenţiază de unităţile vecine cu temperaturi medii anuale de 8,5…9ºC,spre zonele mai înalte până spre 7,5ºC. Datorită condiţiilor climatice în câmpie lipsesc pădurile de fag fiind prezente gorunetele cu carpenul iar în cea mai mare parte apare stejarul.
Câmpia este intens despădurită, terenurile agricole având o frecvenţă rdidcată, cerealele – grâu, porumb, plante tehnice, sfecla de zahăr, cânepa, tutunul, plante furajere – trifoiul.
Alcătuit din soluri soluri brune din categoria argilo-iluvialelor şi cernoziomurille (levigate).
Este prezentă viticultura îndeosebi în sudul câmpiei şi în est la Teaca iar înspre nord la Lechinţa.
Reţeaua hidrografică din câmpie este în concordanţă cu cantitatea de precipitaţii şi cu substratul argilo-marnos astfel încât apa provenită din precipitaţii se scurge repede motiv pentru care râurile au debite reduse.
În scopul asigurării apei şi pisciculturii au fost realizate numeroase iazuri şi heleştee prezente pe văile Noroiaşul, valea Luduşului, valea Racilor, Fizeşului, Gădălinului, Meleşului, asemenea unităţi deţinând în câmpie o suprafaţă de aproximativ 1600 ha.
Unitatea are în ansamblu caracter rural, industria şi celelalte activităţi fiind dezvoltate în culoarele marginale, în nord în culoarul Someşului Mare cu oraşul Beclean din categoria celor mici, industria siderurgică, textilă şi produse lactate, oraşul Gherla în culoarul Someşului Mic iar în culoarul Mureşului sunt prezente oraşele Tg. Mureş, iernut şi Luduş.
Şi reţeaua căilor de comunicaţie este dispusă tot marginaş existând însă şi o cale ferată sud-nord de la Luduş-Măgheruş-Şieu şi câteva linii înguste Tg. Mureş-Band-Lechinţa, dela Band desfăcându-se un segment care ajunge la Miheşu de Câmpie.
Drumuri rutiere: Cluj-Apahida-Mociu-Reghin (vest-est).
Urbanizarea caracteristică culoarelor marginale amintite în timp ce în câmpia propriu-zisă sunt prezente numai aşezările rurale din categoria celor mici şi mijlocii. În cadrul câmpiei a fost bine dezvoltat fenomenul de risipire cunoscutele hodăi sau odăi apărute în urma reformelor agrare din 1864 şi 1921-1924.

PODIŞUL TÂRNAVELOR

Este clar încadrată de văi largi şi depresiuni, respectiv Mureşul la vest şi nord, depresiunile inracolinare şi dealurile corespunzătoare în est, Oltul, Cibinul şi Apoldulîn sud.
Prezintă o înclinare de la est spre vest respectiv de la 8-900m până spre 550m şi chiar sub 500m înresgitrându-se în acelaşi timp şi o înclinare de la sud spre nord.
Urmare a căderii generale de la est spre vest reţeaua hidrografică are aceiaşi direcţie fiind adâncită cu 2-300m în suprafaţa iniţială a regiunii. Sunt prezente şi aici alunecări vechi pleistocene îndeosebi la Saschiz, Saieş, Movile, Pănade ş.a.
După retragerea apelor mării şi acţiunea factorilor externi în podiş s-au sculptat 3 suprafeţe de nivelare definite diferit de la un autor la altul în ansamblu fiind vorba de o suprafaţă superioară numită Proştea Mare (550-500m) ponţiană, Agărbiciu (400-450m) daciană şi Secaşelor (300-330m) în Levantin.
Poziţia geografică faţă de spaţiul montan hotărăşte un climat în care valorile de temperatură şi precipitaţii se accentuează de la vest spre est înregistrând temperaturi medii anuale de peste 9ºC, izoterma de 9ºC urmăreşte Mureşul până în amonte de Luduş, Târnava Mică până la Târnăveni, Târnava Mare până mai sus de Blaj şi pe Apold până la Miercurea Sibiului, în zonele mai înalte din estul podişului coboară chiar sub 8ºC.
Cantitatea de precipitaţii are aproximativ acelaşi mers înregistrând mai puţin de 600mm/an acolo unde temperatura este de 9ºC.
În Pod. Târnavelor la suprafaţă în cea mai mare parte sunt prezente nisipuri, argile şi marne însă de vârstă pliocenă precum şi unele formaţiuni sarmaţiene mai ales în est şi sud-est unde formaţiunile pliocene au fost îndepărtate de către eroziune.
Sunt dispuse marginal cutele diapire iar în partea centrală apare structura de domuri.
Reţeaua de văi coboară în principal de pe versantele vestice ale Carpaţilor Orientali, râurile principale fiind Mureşul şi Târnavele iar în sud, Hârtibaciul.
În unii ani râurile amintite determină creşteri deosebite de nivel la sfârşitul primâverii în scopul evitării inundaţiilor în ultimele decenii au fost realizate importante acumulări de tip polder la Netuş pe Hârtibaciul Superior, la Zetea şi Vânători pe târnava Mare şi Bălăuşeri pe Târnava Mică.
În raport cu sporirea cantităţilor de precipitaţii în podiş, vegetaţia are un mers corspunzător în vestul podişului păduile fiind formate din stejar şi gorun, apoi amestec de stejar-gorun cu fag iar în părţile mai înalte din est apar chiar păduri de fag.
Înveişul de soluri din podiş este determinat de condiţiile climatice, de substrat şi de vegetaţie fiind prezente soluri intrazonale, în Pod. Secaşelor sunt soluri pseudorenzine.
În cadrul Pod. Târnavelor sunt puse în evidenţă următoarele subunităţi dealurile dintre Mureş şi Târnava Mică care are la nord culoarul Mureşului înscris între Câmpia Transilvaniei şi Pod. Târnavelor ca o arie de discontinuitate geografică. Este un culoar larg care ajunge la 3-3,5km la nivelul luncii în unele locuri iar la nivelul teraselor lăţimea culoarului este mai mare înregistrându-se şi o situaţie de îngustare în strâmtura de la Luduş până la 1km.
Începe în amonte la confluenţa Nirajului cu Mureşul şi ţine până la confluenţa Arieşului cu Mureşul.
Pe dreapta culoarul prezintă un abrupt clar exprimat, cu pante ridicate sub forme de cuestă în unele locuri datorită femonenului de subsăpare a Mureşului, versantul având chiar formă de râpă foarte clar exprimată la Oarba de Mureş, la Lechinţa şi la Cuci.
Pe stânga culoarului este bine dezvoltată lunca şi cu alte terase, obişnuit pe Mureş câte 7-8 terase,acelaşi număr fiind prezent şi pe celelalte râuri din Transilvania.
Culoarul Mureşului este nu numai o unitate geomorfologică, ci şi una geografică, cu inversiuni de temperatură în perioada de iarnă, cu soluri şi vegetaţie de luncă, cu căi de comunicaţii bine dezvoltate, cu aşzări dispuse pe terasele inferioare şi cu densităţi ridicate ale populaţiei obişnuit 150loc/km².
Prin culoar trece E60, din care se desfac drumuri ce merg spre sud şi spre nord, calea ferată a Mureşului (Războieni-Deda). În culoar este prezent şi aeroportul oraşului Tg. Mureş la Recea.
Industria este dezvoltată la Tg. Mureş (170.000 loc) care poate fi cuprins la Câmpia Transilvaniei aşezat pe stânga Mureşului în amfiteatru, cu industria îngrăşămintelor chimice, azotoase dar şi complexe, materiale fotosensibile, medicamente, industria construcţiilor de maşini pentru industria textilă, aparatură electrotehnică, industria mobilei, industria alimentară etc.
Mai în aval, oraşul Iernut din categoria celor mici, din 1989 declarat oraş, important pentru termocentrala existentă care funcţionează numai pe bază de gaz metan, cu 800MW putere instalată. Are şi un complex de sere. În aval oraşul Luduş sub 20.000 loc., prelucrarea sfeclei de zahăr, prelucrarea cauciucului, produse lactate şi topitorii de in.
În sud, dealurile Târnavei Mici care în est ajung până la Subcarpaţii Transilvaniei care apar sub forma unei culmi înguste mai înaltă în est, după care în centru o culme mai coborâtă şi se înalţă din nou spre Mureş în vest depăşind 500m altitudine în compartimentul vestic unde apare condiţia de diapir (Ocnişoara, Ocna Mureş).
Sunt mai bine împădurite în cele 2 sectoare înalte, în timp ce sectorul central, mai coborât, este ocupat cu culturi agricole până pe interfluviu.
Sunt prezente alunecările de tip glimee la Pănade fiind prezent chiar un lac (lacul Pănade) între cornişe şi valul de alunecare.
Pe dreapta Târnavei Mici versantul este destul de abrupt cu expunere sudică favorbail viticulturii în zona Târnăveni.
Sunt străbătute de E60 în vest şi 2 drumuri rutiere unul de la Ungheni-Târnăveni, culoarul Mureşului-Târnăveni. Au în sud culoarul Târnavei Mici cu versant abrupt cu drum rutier spre Sovata şi cale ferată.
Este prezentă termoenergia la Fântânele în vecinătatea Sângiorgiului de Mureş cu 250MW putere instalată pe bază de gaz metan, iar la Târnăveni (aproape 30.000 loc) este prezentă industria chimică (singurul loc unde se realizează carbid) şi cărămidă şi faianţă, geamuri, mobilă.
Dealurile Târnavei Mari – ajung în sud până la Târnava Mare care în raport cu formaţiunile străbătute prezintă sectoare de lărgire şi îngustare. Sectoarele de înustare în zona Rezului şi Homatului în conglomerate neogene, urmată de o zonă de lărgire în depr. Cristuru Secuiesc de tip intracolinar, iar în aval Târnava străbate pe câteva sute de metrii gresiile ponţiene la Sighişoara îngustându-se din nou după care culoarul se lărgeşte din nou şi apoi, în vecinătatea de Blaj ajunge în zona diapirului la Sâncel, Mănărade, Şeica Mare.
Ca şi la celelalte culoare pe dreapta versantul este abrupt şi pe stânga este dezvoltat relieful de terase.
Dealurile Târnavei Mari de la est spre vest prezintă câteva subdiviziuni şi anume Pod. Veţca în est, Pod. Dumbrăvenilor în centru şi Pod. Blajului în vest, acesta din urmă cu întinse culturi de viţă-de-vie (Crăciunel, Jidvei, Blaj, Bălcaciu).
Importante resurse de gaz metan. De-a lungul Târnavei Mari sunt prezente 5 oraşe, este străbătut de magistrala feroviară 3 care face legătura cu Rupea prin tunelul Beia.
Oraşul SIGHIŞOARA (36.000 loc) poziţie importantă pe drumul european E60 şi magistrala feroviară 3 în zona de îngustare amintită, cu urme din Neolitic până în Evul Mediu,atestat documentar în 1280 sub numele de Castrum Sex cu puternică cetate medievală, prima ţesătorie mecanică din Transilvania, utilaj pentru industria uşoară, cărămizi şi ţiglă, ţesături şi confecţii. (oraş săsesc)
Oraşul Dumbrăveni (aprox. 10.000loc) cu important complex de sere floricole, în aval MEDIAŞ (puţin peste 70.000 loc), oraş vechi, cu cetate medievală, oraş săsesc, evidenţiindu-se în primul rând sticla de Mediaş, sticlărie de menaj şi geamuri, construcţii de maşini realizându-se autoutilitare, vase emailate, pielării şi încălţăminte, conserve din carne, produse lactate etc. Oraşul COPŞA MICĂ, puţin peste 5.000 loc, cu problemele de mediu cunoscute, cu negru de fum, uzina din 1936, oprită de câţiva ani, cu poluare foarte puternică, mecanică nu chimică, producţie de zinc din 1942.
În aval de confluenţa Târnavelor, oraşul BLAJ (23.000 loc) cu rol deosebit în revoluţia de la 1848 prin adunările de pe câmpia Libertăţii unde a fost adoptat programul de revendicări. Cu funcţie şcolară importantă, funcţie industrială cu importante unităţi de prelucrare a lemnului, construcţii de maşini şi după 1990 o importantă fabrică de bere.
În cadrul dealurilor Târnavei Mici, pe baza apelor minerale, sulfuroase în principal este situată staţiunea Bazna iar în amonte de Mediaş, zona Vânători-Saschiz se cultivă hameiul.

Podişul Hârtibaciului
Între Târnava Mare şi Olt, cel mai larg (50km) şi cel mai înalt, 750m în est şi cel mai complex prin adâncirea fragmentării, peisaj, variaţii climatice. În partea estică are altitudini de peste 700m, fapt pentru care şi separarea de Subcarpaţi fiind făcută du destulă dificultate, aceasta urmând valea Archita, pasul Beia, valea Paloşului şi Homorod până în defileul Racoş.
Estul podişului se prezintă sub forma unui piemont bine dezvoltat în care s-au adâncit şi lărgit destul de mult Târnava Mare, Şaieşul, Hârtibaciul. În această parte este foarte bine dezvoltată suprafaţa superioară de eroziune Proştea Mare (500-550m), tot aici cuvertura pliocenă a fost îndepărtată de eroziune rămâând la zi pietriş, conglomeratele vechiului piemont miocen.
Alături de suprafeţele de eroziune, în sectorul estic se evidenţiază văile largi, mlăştinoase, apoi povârnişurile cu numeroase alunecări de teren, clasice la Saschiz, apoi coastele, rezultate din structura de domuri pe valea Şaieşului.
În sectorul estic s-a format un culoar înalt, urmărit de şoseaua Rupea-Vânători peste înşeuarea Fişer 643m care separă sectorul în Culmea Beia la est şi Pod. Vânători la vest. Acest sector este bine împădurit cu fag, cu precipitaţii peste 700mm/an, cu pajişti, fiind compartimentaţi de Valea Mare
În cadrul podişului se înscrie evident în peisaj Valea Hârtibaciului cu o luncă largă, mlăştinoasă încă de la izvoare unde s-a amenajat lacul Brădeni în aval de Agnita realizând un cot puternic spre nord-vest râul tăind de-a curmezişul un anticlinal sarmatic după care valea se lărgeşte spre depr. Sibiu unde taie încă un anticlinal.
Aşezările rurale sunt de tip adunat chiar în varianta de sate compacte cu cultivări de cereale, fâneţe, păşuni.
Valea Hârtibaciului constituie o arie de discontinuitate între sectorul nordic şi cel sudic.
Sectorul nordic – între Târnava Mare şi Hârtibaci, este despărţit în mai multe subunităţi între care se remarcă Pod. Mediaş şi Vurpărului ambele prezentând accentuate fragmentări spre Târnava mare şi Visa.
Sectorul sudic (Hârtibaci-Olt) – este fragmentat de o serie de văi. Coboară spre Olt astfel se evidenţiază o serie de subunităţi: Pod. Rodbavului, Pod. Cincului, Culmea Mesteacănului la vest. Aceste subdiviziuni se diferenţiază prin poziţia geografică şi prin caracteristici geografice locale: reducere de altitudine de la est spre vest, reducerea precipitaţiilor (peste 700mm/an în est – sub 600mm/an în vest), de la păduri de fag în est la păduri de amestec cu gorun şi stejar pedunculat în vest.
Singurul oraş, AGNITA (14.000 loc) pe drumul Media-Cincu-valea Oltului, este legat cu cale ferată înustă de depresiunea Sibiu cu puţină industrie, pielărie, încălţăminte, tricotaje.

Podişul Secaşelor
Se caracterizează prin netezime sau largă ondulare a interfluviilor, o suspendare faţă de depresiunile şi culoarele marginale, ca limite: Târnava şi Târnava Mare în nord, culoarul Visei în est, depr. Sibiu, sălişte şi culoarul Apoldului în sud iar în vest Mureşul.
Numele de podiş este în strânsă legătură cu cele 2 Secaşe: Secaşul de Sebeş şi Secaşul de Târnava.
Podişul are aspectul unei succesiuni de suprafeţe de netezire, având trepte mai prelungi spre Mureş, mai scurte spre valea Visei şi depr. Sibiu. În cadrul acestora sunt bine dezvoltate cele 3 suprafeţe de eroziune, suprafaţa Secaşelor, Agărbiciu şi Proştea Mare.
Podişul prezintă o dublă înclinare, prima de la est spr vest şi alta de la sud spre nord. Este constituit din marne, argile, nisipuri şi pietrişuri vechi, piemontane, cu structură monoclinală, rar depăşind 400m când apar roci mai dure (gresii, tufuri) unde s-au format culmi ascuţite cu profil piramidal, cunoscute în zonă sub numele de picuiuri.
În nord merge Secaşul de târnave, cu vale matură, cu unele sectoare înmlăştinite, în timp ce în est este prezent culoarul Visei (despre care s spune că a reprezentat un vechi curs al Târnavei Mari) străbătut de drum feroviar şi rutier (Sibiu-Copşa Mică).
Amenajări piscicole prezente în podiş şi tot aici se află anticlinalul diapir cu sare la Ocna Sibiului, în urma prăbuşirii minei s-au format lacurile antropice prezente cu dezvoltarea staţiunii Ocna Sibiului (5000 loc) – industrie, tacâmuri din inox.
Înspre vest Podişul Secaşelor cade destul de repede spre culoarul Mureşului şi chiar spre cel al Apoldului (în SV) cu eroziune destul de pronunţată, în apropiere de Sebeş fiind modelat selectiv „Râpa Roşie”.
Condiţiile climatice şi de vegetaţie au hotărât formarea solurilor negre, argiloase, de fâneaţă umedă din categoria pseudorenzinelor (formate în roci cu conţinut ridicat de carbonat de calciu), alături de cele 2 soluri pe spaţii restrânse sunt prezente solurile brune de pădure podzolite, apoi brune de pădure, cernoziomuri puternic levigate – soluri cu fertilitate redusă.
Înspre vest şi sud-vest se practică viticultura.
În cadrul pod. Secaşelor pot fi separate 3 subunităţi:
• Pod. Cergăului la nord de Secaşul de Târnave
• Pod. Daia în sud-vest
• Dealurile Amnaşului în sud-est.